La auzul termenului „Inalta Scoala” unii se entuziasmeaza, altii il considera tortura de animale. Criticii trebuie totusi sa afle unele lucruri: toate aceste „elemente de arta” ale calului nu sunt miscari nenaturale – caii le efectueaza pe pasune de la sine in anumite situatii. In orice caz, doar putini cai sunt atat de talentati, incat sa invete desavarsit lectiile Inalte Scoli. Pentru aceasta este nevoie de multa sarguinta, talent si antrenament timp de mai multi ani.

„Exercitiile la sol”, precum piaful (trap pe loc), pasaj (trap incet, cadentat), schimbarea galopului (schimbare intre galopul pe stanga si galopul pe dreapta), pirueta la galop (intoarcere pe loc in galop) sunt executate in concursurile de dresaj. De Scoala Inalta apartin si „exercitiile deasupra solului”. La acestea, doua sau chiar toate picioarele calului se afla in acelasi timp deasupra solului.

Scoala de calarie a aparut la inceputul secolului al XVI-lea, in timpul Renasterii, la curtile domnitorilor. Nobilii voiau sa isi prezinte stilul de viata grandios cu ajutorul cailor de rasa si al artei calaritului desavarsite. Desigur, pentru aceasta era nevoie de rase de cai deosebit de talentate pentru dresura. Foarte potriviti pentru aceasta erau Andaluzii spanioli –    cai mobili si mandri, cu capul nobil si un gat frumos arcuit – crescuti, de fapt, pentru lupta. In pasul lor tipic spaniol ridica picioarele anterioare deosebit de sus, dar nu inainteaza atat de repede. Miscarile lor par, de aceea, foarte gratioase si sublime, aproape mladioase.

Pe langa Andaluzi, erau folositi pentru Inalta Scoala si Frizieni – „perlele negre” din provincia olandeza – dar mai ales Lipitani; ambele rase au stramosi Andaluzi.

In timpul unui sejur in Viena, merita vizitata Scoala Spaniola de Calarie. De mai bine de 250 de ani, aici se practica inalta arta a calariei cu armasari Lipitani. Fabulosii cai balani provin in prezent din herghelia austriaca de stat Piber. Cu toate acestea, caii si-au capatat numele dupa herghelia „Lipizza” , infiintata in jurul anului 1580 la Triest (Slovenia).

La o reprezentatie intra in scena mai intai o grupa de armasari tineri, care mai sunt inca in perioada de dresaj. Urmeaza caii dresati complet, care prezinta diferite lectii ale Scolii Inalte, alaturi de calaret, dar si condusi la mana. Marele cadril cu opt sau doisprezece cai constituie grandios finalul. In perfecta armonie si cu usurinta ei prezinta concomitent diferitele exercitii. Institutii asemanatoare exista si in Saumur (vestul Frantei) si in Jerez ( sudul Spaniei).

Se mai organizeaza vanatori calare?

In Epoca de piatra oamenii mergeau la vanatoare de cai. Totusi, dupa ce au invatat sa aprecieze caii ca animale de calarie, au mers pe cai la vanatoare de cerbi, caprioare si mistreti. In secolele al XV-lea si al XVI-lea, vanatoarea de salbaticiuni mari si de pasari salbatice se numara printre „activitatile de agrement” preferate ale nobililor. Exista un adevarat entuziasm pentru vanatoare. Calare si insotiti de o haita de caini, vanatorii fugareau salbaticiunile pana la moarte.

Pentru a proteja animalele, vanatoarea calare de salbaticiuni vii a fost interzisa in Germania in 1935. In alte tari mai exista si astazi asemenea vanatori. Totusi calaretii pasionati de vanatoare nu trebuie sa renunte in totalitate la placerea lor. Anual se organizeaza toamna vanatori de tractare, de cozi de vulpi sau de bucati de hartie. O pista pusa artificial, o bucata de hartie sau un calaret caruia i se fixeaza pe umarul stang o cada de vulpe, substituie animalele salbatice. Calaretii in vanatoare de tractare urmeaza „vanatul” cu o haita de caini pe o portiune in care, de cele mai multe ori, trebuie sa treci peste santuri, trunchiuri de copaci si tufisuri.

Caii crescuti special pentru vanatorile calare sunt Irish Hunter. Totusi si reprezentantii multor altor rase se potrivesc pentru vanatoare  daca sunt rezistenti si nu inclina spre neascultare.