Vechii greci si romani organizau curse de cai. Cea mai veche relatare despre o cursa de care provine de la greci, din anul 800 i.Hr. Din 680 i.Hr., cursele de care faceau parte din disciplinele olimpice.

Oamenii din Roma antica erau deosebit de entuziasmati de cursele hipice. Cand romanii au transformat Britannia in provincie, in jurul anului 50 i. Hr., si aici au avut loc in curand curse de cai. Celtii- mai tarziu englezii- le-au preluat cu placere. Regele Carol al II-lea din Anglia (1630-1685) a avut merite deosebite in cursele hipice si in cresterea cailor. El a fondat „King’s Plates”- farfurii pretioase de argint – ca premii pentru stimularea crescatorilor de cai de inalta clasa.

Cursele pentru King’s Plates sunt considerate precursoarele curselor clasice de astazi pe piata neteda (proba de galop, fara obstacole). In total, sunt cinci curse de acest fel pentru caii de trei ani. Ei alearga in toate tarile pe aceleasi distante.

Cel mai important scop al crescatorului de cai este derby- ul, la care se parcurge o distanta de 2 400 metri. Armasarii cara o greutate (jocheu si sa) de 58 de kilograme, iar iepele 56 de kilograme. Daca jocheul e prea usor, saua este ingreunata corespunzator. Caii ating cote maxime de viteza de mai mult de 65 kilometri pe ora. In cursele de compensare sau de handicap, fiecare cal e incarcat corespunzator randamentului sau anterior, astfel incat sa aiba aceleasi sanse ca si ceilalti sa castige cursa. Totodata cresc si emotiile spectatorilor. Si se poate paria – o pasiune care este aproape la fel de veche precum cursa in sine.

In prezent exista un sistem ingenios de pariere cu patru modalitati de joc de baza. La pariul pe castigator trebuie sa castige calul ales, altfel, suma este pierduta. Un risc mai redus il ofera pariul pe loc, deoarece calul ales trebuie sa treaca linia de sosire „doar” printre primii doi sau trei cai (in functie de numarul cailor de la linia de pornire). Cele mai grele sunt pariurile duble si triple, deoarece aici trebuie prezisi primii doi sau trei cai, in ordinea corecta.

Ce presupune proba de trap?

Intr-adevar, galopul este cea mai rapida alura a calului, dar si la trap se poate alerga foarte repede. La inceputul secolului sl XIX-lea au fost la moda cursele la trap mai intai in America si, putin mai tarziu, in Europa. Desigur, si pentru aceasta se cresteau cai speciali: calul de trap Orlow in Rusia, calul de trap american si francez.

Masurarea randamentului pentri caii de trap este cronometrarea, deci timpul mediu de care au nevoie pentru parcurgerea a 1 000 de metri la trap. La prima cursa cronometrata, in anul 1806, acesta era de 2 minute si 6 secunde. In prezent, cei mai buni cai parcurg 1 000 de metri la trap, in 1 minut si 10 secunde. Astfel, ei ating o viteza de circa 50 km/h- aproape ca si caii pentru galop. Inainte se calarea la cursele de trap, insa acum, caii de trap sunt inhamati la Sulky, o caruta usoara cu doua roti. Indemanarea vizitiului consta in a-si determina calul sa atinga randamentul maxim la trap, fara sa treaca de galop, deoarece dupa cativa pasi la galop urmeaza eliminarea din concurs.